CNAM a finanțat dotarea CS Cricova cu un ultrasonograf modern

 


CNAM a finanțat dotarea CS Cricova cu un ultrasonograf modern


Pacienții Centrului de Sănătate Cricova vor beneficia în curând de investigații ultrasonografice, după ce instituția a fost dotată cu un aparat modern de diagnostic, achiziționat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Valoarea totală a achiziției a fost de aproximativ 747 de mii lei, dintre care CNAM a alocat circa 227 de mii de lei, iar Primăria Cricova și instituția beneficiară au oferit 500 de mii de lei și, respectiv, 20 de mii de lei. Noul ultrasonograf permite efectuarea mai multor tipuri de investigații, inclusiv ginecologice, abdominale, tiroidiene și cardiovasculare.

În cadrul unei recente vizite de monitorizare la fața locului, reprezentanții CNAM au constatat că ultrasonograful a fost instalat într-un spațiu proaspăt renovat, special amenajat pentru desfășurarea investigațiilor medicale. Prestarea serviciilor ultrasonografice la acest aparat este preconizată pentru începutul anului 2026, odată cu contractarea unui specialist, iar un medic de familie din cadrul instituției urmează cursuri de perfecționare pentru utilizarea echipamentului medical.

Dotarea Centrului de Sănătate Cricova cu acest ultrasonograf performant va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite populației. În prezent, în jur de 50 de pacienți beneficiază lunar de servicii de ultrasonografie în alte instituții medicale, iar noul echipament va facilita accesul direct la investigații în cadrul CS Cricova.

Pentru anul 2025, CNAM a prevăzut 97 de milioane de lei în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale, ceea ce permite implementarea a circa 100 de proiecte investiționale în întreaga țară.

Categorii: CNAM

Sari la conținut