Continuă instruirile pentru prestatorii de asistență medicală primară și de ambulatoriu

Continuă instruirile pentru prestatorii de asistență medicală primară și de ambulatoriu
Circa 50 de reprezentanți ai prestatorilor de asistență medicală primară și de ambulatoriu au fost instruiți miercuri, 4 februarie, în ceea ce privește aplicarea reglementărilor în domeniul asigurării medicale obligatorii în procesul de executare a contractelor încheiate cu CNAM pentru anul curent.
La instruire au participat reprezentanții unor centre de sănătate, instituții medicale private și cabinete individuale ale medicului de familie din raioanele Strășeni, Hâncești, Ialoveni, Criuleni și mun. Chișinău.
Scopul instruirilor constă în consolidarea cunoștințelor și practicilor privind utilizarea eficientă și transparentă a fondurilor AOAM, respectarea regulilor de prescriere a medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate, utilizarea corectă a sistemului e-Rețeta, precum și organizarea accesului persoanelor asigurate la investigații paraclinice și servicii de înaltă performanță, conform prevederilor Programului unic al AOAM.
Acesta este al doilea seminar de instruire, iar până în luna martie de aceste instruiri vor beneficia prestatorii de asistență medicală primară și specializată de ambulatoriu din întreaga țară.
