Investiții de 1,9 milioane de lei pentru modernizarea Centrului de Sănătate Ialoveni


Investiții de 1,9 milioane de lei pentru modernizarea Centrului de Sănătate Ialoveni


Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, a participat vineri, 26 decembrie, la inaugurarea Secției medici de familie din cadrul Centrului de Sănătate Ialoveni.

Lucrările de modernizare a secției au avut loc în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM. Bugetul total al proiectului de modernizare a secției a constituit în jur de 1,6 milioane de lei, din care finanțarea CNAM a fost de 1,2 milioane de lei, contribuția Consiliului raional Ialoveni – 236  de mii de lei, iar instituția medicală a alocat 100 de mii de lei.

Lucrările au inclus: renovarea spațiilor interioare (pereți, pardoseli și tavane) în sălile de consultație, hol, registratură, sălile de triaj, proceduri, vaccinare și blocurile sanitare; modernizarea finisajelor cu materiale durabile și ușor de întreținut, respectând standardele sanitare; reabilitarea sistemelor de încălzire, electric și de iluminat; implementarea unor soluții eficiente energetic, precum becuri LED și calorifere moderne.

Aceste intervenții au adus spațiile secției la un standard funcțional și igienic adecvat, oferind condiții optime de îngrijire și confort pentru pacienți și personalul medical.

Totodată, Centrul de Sănătate Ialoveni a fost dotat cu un analizator biochimic automat performant, în valoare de peste 354 de mii de lei, finanțat integral de CNAM. Echipamentul a permis îmbunătățirea capacității de diagnostic și asigurarea accesului rapid și eficient la analize biochimice pentru populația deservită.

În Secția medici de familie activează 15 medici și 25 de asistenți medicali, care deservesc aproximativ 20 de mii de cetățeni.

Categorii: CNAM

Sari la conținut