Oficiul Medicilor de Familie Boghenii Noi, modernizat cu sprijinul CNAM

Oficiul Medicilor de Familie Boghenii Noi, modernizat cu sprijinul CNAM
Condițiile de activitate ale Oficiului Medicilor de Familie Boghenii Noi, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Cornești din raionul Ungheni, au fost îmbunătățite în cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Proiectul a fost finanțat cu peste 674 de mii de lei.
Instituția medicală a reparat acoperișul clădirii, trotuarele, calea de acces către subsol, necesar pentru întreținerea sistemelor tehnice. De asemenea, a fost instalat un sistem modern de încălzire, care asigură confort termic în sezonul rece și contribuie la creșterea eficienței energetice a clădirii.
În cadrul unei vizite de monitorizare, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările de renovare au fost finalizate cu succes și corespund proceselor-verbale de recepție a lucrărilor executate. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.
Prin acest proiect au fost create condiții mai bune de lucru pentru personalul medical și de acordare a asistenței medicale pacienților.
