Investiție de peste 45 de mii de lei pentru îmbunătățirea serviciilor de fizioterapie la Ungheni

Investiție de peste 45 de mii de lei pentru îmbunătățirea serviciilor de fizioterapie la Ungheni
Cabinetul de fizioterapie al Centrului de Sănătate Ungheni a fost dotat recent cu echipamente medicale moderne, achiziționate în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Valoarea totală a investiției depășește 45 de mii de lei, sumă care a permis achiziționarea unui dispozitiv fizioterapeutic pentru electroterapie cu două canale și a unui concentrator de oxigen de cinci litri. Echipamentele au fost livrate instituției medicale, instalate și testate, iar personalul medical a beneficiat de instruire privind funcționarea și utilizarea acestora.
În cadrul unei misiuni de monitorizare a proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că dispozitivele sunt funcționale și corespund specificațiilor din contractele de achiziție și actele de recepție.
Prin implementarea acestui proiect, a fost facilitat accesul direct al pacienților la proceduri și investigații fizioterapeutice în cadrul Centrului de Sănătate Ungheni. Modernizarea bazei tehnico-materiale contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite populației.
Pentru anul 2025, CNAM a prevăzut 97 de milioane de lei în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale, ceea ce permite implementarea a circa 100 de proiecte investiționale în întreaga țară.
