Bilanțul proiectului „Viitorul fără fumat – NEXT STEP”, realizat cu sprijinul financiar al CNAM


Bilanțul proiectului „Viitorul fără fumat – NEXT STEP”, realizat cu sprijinul financiar al CNAM


Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță finalizarea cu succes a proiectului „Viitorul fără fumat – NEXT STEP”, implementat în perioada ianuarie-noiembrie 2025 de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, cu sprijinul financiar din fondul măsurilor de profilaxie al companiei.

Obiectivul proiectului a constat în educarea și informarea tinerilor despre efectele dăunătoare ale consumului de tutun și nicotină, precum și în instruirea cadrelor didactice, a specialiștilor care lucrează cu tinerii și a părinților, pentru a-i ajuta să transmită mai eficient aceste informații.

Informarea și sensibilizarea adolescenților și tinerilor a fost efectuată prin sesiuni de informare și educare și campanii de informare. Printre beneficiarii indirecți ai proiectului se numără comunitățile locale, instituțiile școlare, centrele comunitare, alte instituții/specialiști interesați de promovarea stilului de viață sănătos și prevenirea fumatului.

Pe parcursul anului, peste 760 de cadre didactice și specialiști care lucrează cu tinerii din 16 raioane și municipiul Chișinău au beneficiat de instruiri tematice. Totodată, circa 4300 de adolescenți și tineri, cu vârste cuprinse între 11-18 ani au fost informați despre efectele nocive ale tutunului și nicotinei, iar în cadrul a 13 cluburi de discuții pentru părinți au participat peste 1700 de adulți care au susținut activitățile de informare și au primit sfaturi cum să-și protejeze copiii de produsele din tutun și nicotină.

Pentru a diversifica instrumentele educaționale, au fost produse 10 episoade ale serialului „Doctor Bro” dedicat adolescenților, ce informează tinerii despre efectele tutunului și ale nicotinei asupra sănătății.

De asemenea, a fost organizată campania de informare online pe platforma web Sănătate INFO și pe rețelele sociale, a fost realizat un quiz interactiv, precum și 10 reportaje video.

Totodată. au fost elaborate două broșuri – „Sfaturi pentru părinți – cum să-ți protejezi copilul de tutun și nicotină” și „Instrucțiuni de organizare a unei campanii de promovare a viitorului fără tutun și nicotină”. Aceste materiale completează suportul de curs destinat cadrelor didactice și specialiștilor „Ce și cum le explicăm adolescenților și tinerilor despre produsele noi din tutun și nicotină”.

Proiectul „Viitorul fără fumat – NEXT STEP” a beneficiat de o finanțare de 1,5 milioane de lei din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM și s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și direcțiile raionale de învățământ.

Categorii: CNAM

Sari la conținut