Acces sporit la tratament pentru persoanele cu tuberculoză

Acces sporit la tratament pentru persoanele cu tuberculoză
În fiecare an, pe 24 martie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (TBC), un moment important pentru a atrage atenția asupra acestei boli care continuă să afecteze milioane de persoane la nivel global. Genericul din anul curent, „Da! Putem învinge tuberculoza: acționăm, investim, realizăm”, subliniază necesitatea acțiunii comune, a responsabilității și a investițiilor sustenabile în combaterea maladiei.
În prezent, tuberculoza poate fi prevenită și tratată, iar în Republica Moldova, asigurarea medicală obligatorie acoperă serviciile de prevenire, diagnostic şi tratament al bolii respective. De aceste servicii beneficiază gratuit atât persoanele asigurate, cât şi cele neasigurate.
La nivelul asistenței medicale primare sunt oferite servicii ce țin de organizarea măsurilor de promovare a sănătăţii, identificarea grupurilor de risc, determinarea riscului pentru tuberculoză şi depistarea precoce a acesteia, luarea în evidență a pacienților diagnosticați cu tuberculoză de către medicii specialiști și monitorizarea atentă a tratamentului în regim ambulatoriu.
În cadrul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu, asigurarea medicală obligatorie acoperă consultațiile de specialitate ale ftiziopneumologilor, investigațiile de laborator și instrumentale, tratamentul, dar și monitorizarea evoluției bolii. De asemenea, sunt acoperite cheltuielile pentru alimentație și transportul public de la și către locuința pacientului în timpul tratamentului ambulatoriu. În 2024 a fost implementată o nouă metodă de rambursare a cheltuielilor pentru pacienții cu tuberculoză. Astfel, fiecare persoană care urmează tratamentul în ambulatoriu beneficiază de un card bancar, pe care sunt virați bani de la CNAM pentru a achiziționa produse alimentare din orice magazin care dispune de terminal de plată precum și cheltuielile de transport. În 2024, CNAM a alocat 12,9 milioane de lei în acest scop.
Asigurarea medicală obligatorie acoperă şi serviciile de testare și diagnostic oferite de laboratoarele de referinţă din cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Ch. Draganiuc” şi Spitalului Clinic Bălţi. Sumele contractate în 2024 de CNAM cu instituțiile respective au depășit 15,7 milioane de lei.
Pacienții cu tuberculoză din Republica Moldova beneficiază de tratament în spitalele specializate, precum Institutul de Ftiziopneumologie „Ch. Draganiuc”, Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie și Spitalul Clinic Bălți. Anul trecut, din fondurile de asigurare medicală obligatorie au fost alocați aproximativ 139 milioane de lei pentru asistența medicală spitalicească oferită pacienților cu tuberculoză. Pentru anul 2025 au fost planificați peste 150 de milioane de lei pentru tratamentul pacienților în cadrul asistenței medicale spitalicești. ,
CNAM alocă anual bani din fondul măsurilor de profilaxie pentru implementarea proiectelor de prevenire a riscurilor de îmbolnăvire de tuberculoză. În ultimii patru ani, au fost direcționați peste 4,6 milioane de lei pentru realizarea a 14 proiecte. În cadrul acestora au fost examinate radiologic 9530 de persoane din 23 raioane ale țării, fiind depistate 82 de cazuri de tuberculoză. Persoanele respective urmează tratamentul specializat, acoperit de asigurarea medicală obligatorie.
Totodată, circa 1,2 de lei au fost alocați anul trecut pentru proiectul de screening prin radiografia pulmonară, realizat în diferite localități ale țării. În urma examinării profilactice a circa 8352 de persoane din grupurile cu risc sporit de îmbolnăvire de TBC și alte maladii ale organelor cutiei toracice, fiind depistate 28 de cazuri de tuberculoză.