Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 
Anunţ privind organizarea consultării publice a proiectului hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr.1432 din 7 noiembrie 2002
    Compania Naţională de Asigurări în Medicină iniţiază consultarea publică a proiectului  hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 1432 din 7 noiembrie 2002 „Cu privire la unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală”.
Scopul proiectului este eficientizarea activităţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină întru executarea obiectivelor de activitate, trasate prin documentele strategice de dezvoltare a sistemului de ocrotire a sănătăţii.
    Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este majorarea statelor de personal a CNAM cu 6 unităţi ca urmare a creşterii cuantumului mijloacelor financiare gestionate de Companie şi introducerii din 2010 unui fond suplimentar gestionat de CNAM – fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale.
Prevederile de bază ale proiectului sînt crearea unei subdiviziuni noi în cadrul Companiei - Direcţia administrare a fondului măsurilor de profilaxie şi fondului de dezvoltare – care se va ocupa cu gestiunea fondului măsurilor de profilaxie (de prevenire a riscurilor de asigurare), (fondul măsurilor de profilaxie) şi fondului de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale (fondul de dezvoltare). Se preconizează ca subdiviziunea respectivă să încadreze 5 unităţi.
    De asemenea, se propune crearea Serviciului relaţii internaţionale (1 unitate).
    Beneficiarii proiectului de decizie este CNAM.
   Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sînt eficientizarea activităţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate pînă pe data de 28 iulie 2011 pe adresa electronică: info@cnam.md, la numărul de telefon 223317 sau pe adresa bul. Gr. Vieru, 12.
    Proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 1432 din 7 noiembrie 2002  şi nota informativă sînt disponibile pe pagina web oficială www.cnam.md, compartimentul „Transparenţa decizională” subcompartimentul „Proiecte de decizii”, sau la sediul CNAM, situat pe adresa bul. Gr. Vieru, 12.
Loading ...