Directorul general al CNAM, în vizită de lucru la Nisporeni


Directorul general al CNAM, în vizită de lucru la Nisporeni


Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, a efectuat joi, 28 noiembrie, o vizită de lucru la Nisporeni.

În cadrul unei întrevederi cu reprezentanți ai autorităților publice locale și cu prestatorii de servicii medicale și farmaceutice, Ion Dodon s-a referit la acțiunile pe care le întreprinde CNAM în legătură cu integrarea în Uniunea Europeană.

El a menționat că CNAM este responsabilă de câteva activități, și anume: introducrerea pe viitor a cardului european de sănătate, acoperirea financiară a asistenței medicale transfrontaliere,   implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale, digitalizarea și transmiterea transfrontalieră a datelor.

Alte subiecte discutate la ședință au vizat prescrierea medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate prin intermediul noului sistem informațional „eRețeta”, accesul la servicii pentru pacienții oncologici, conlucrarea dintre medicii de familie și medicii specialiști etc.

La rândul lor, participanții la ședință au manifestat un interes sporit față de subiecte precum asigurarea obligatorie de asistență medicală pentru cetățenii aflați peste hotarele țării, acoperirea cheltuielilor de spitalizare a persoanelor fără adăpost, contractarea serviciilor medicale în funcție de numărul populației etc.

Medicii s-au arătat mulțumiți de modul în care funcționează sistemul informațional „eRețeta” și de gama de produse farmaceutice compensate. În acest context, au sugerat includerea în lista de medicamente compensate a unor preparate pentru persoanele cu boli renale.

În aceeași zi, Ion Dodon a vizitat Spitalul raional Nisporeni, unde a văzut condițiile de muncă ale personalului medical și cele de acordare a asistenței medicale populației. În cadrul discuției cu conducerea spitalului și lucrători medicali, Ion Dodon a abordat subiecte legate de volumul serviciilor medicale contractate în această insituție, asigurarea cu medici specialiști etc.

Vizita de lucru la Nisporeni face parte din șirul de deplasări planificate, efectuate pe parcursul anului de conducerea CNAM în teritoriu, cu scopul de a evalua impactul acțiunilor realizate în domeniul asigurării medicale, a analiza provocările existente și a spori accesul populației la servicii medicale.

Categorii: CNAM

Sari la conținut